,

Sfinții Împărați Ioan Comnenul și Irina, Constantinopol și Ucraina


Mozaic aflat în Catedrala Sfânta Sophia, Istanbul, Turcia

În ziua de 13 august, Biserica săvârșește pomenirea sfintei împărătese Irina, cea care mai târziu a îmbrăcat haina monahală cu numele Xenia. Deopotrivă cu dânsa este înfățișat în Catedrala Sfânta Sofia soțul ei, împăratul Ioan, la fel cum îl aflăm cu aceeași zi de pomenire cu sfânta Irina și în volumul „Căsătoria, cale spre sfințenie. Viețile Sfinților căsătoriți”. Acest fapt ne-a îndemnat să-i așezăm împreună, ca nu cumva să ne facem vinovați a fi știrbit cu ceva slava de care se bucură dimpreună în Ceruri și cu care se cuvine și noi a-i cinsti.

Căutând soție modestă și credinciosă fiului lor Ioan, împăratul bizantin Alexie I Comnenul și împărăteasa Irina o aflară pe prințesa Pyrisca a Ungariei, fiica regelui Ladislau I.

Sf Imprataeasa Irina (13 august)

Era virtuoasă și foarte frmoasă, cu păr lung roșcat. Venind la Constantinopol, îmbrățisă dreapta credință primind la Botez numele Irina, iar în anul 1104 se căsători cu prințul Ioan.

După ce ea și soțul ei ajunseră pe tronul imperial, în anul 1118, ea se dovedi o împărăteasă vrednică. Crescu 4 fii și 4 fiice, în chip cuvios și demn, după cum se cuvenea rangului lor împărătesc. Înainte de a fi încoronată, sfânta Irina dădu toată averea săracilor.

Cu trecerea anilor, pătrunse tainele vieţii duhovnicești și repeta adeseori cuvintele sfântului prooroc David: „Ce folos este întru sângele meu (adică: moştenirea mea împărătească), când mă pogor eu întru stricăciune?” (Psalmul 29, 9). Cu trecerea anilor,  arătă deosebită grijă în slujirea săracilor și a celor aflați în nevoi. I se spunea „primitoarea de străini“ şi îmbrăca veşminte simple, „mai curând de monahie decât de împărăteasă“. Neîncetat îşi îndemna soţul să ajute pe cei nevoiaşi.

Soţul ei, împăratul Ioan Comnenul, era poreclit „Kaloioan“ („kalos” în greacă înseamnă atât „frumos“, cât şi „bun“). Se scrie despre dânsul: „Chipul său măsliniu, cu trăsături clare şi ochi nobili i-a adus acest nume; însă supuşii săi credincioşi spuneau cu bucurie că ea se datora mai curând firii sale strălucite şi felului ocârmuirii sale“.

Sf Imparat Ioan Comnenul

Chiar la începutul domniei sale află de uneltirea împotriva lui a sorei sale Ana, însă el îi trată pe uneltitori cu multă îngăduinţă. Era împotriva luxului inutil şi risipitor, iar sub domnia sa şi a sfintei sale împărătese viaţa de curte a Bizanţului îşi află o nouă rânduială şi plăcută simplitate.

Cu ajutorul lui Dumnezeu și sprijinul soțului său, sfânta Irina se îngriji de ridicarea Mănăstirii Pantocrator din Constantinopol, dar și a căminului de bătrâni din apropiere.

Într-una din zile, ea îl duse pe soţul ei în nou-zidita biserică a mănăstirii şi, aruncându-se la pământ şi plângând, strigă:

– Primeşte, stăpâne, templul zidit de Dumnezeu prin harul Tău.

Adăugând că nu se va ridica de la pământ până ce împăratul Ioan nu-i va făgădui că va da în continuare bisericii şi mănăstirii aceleia tot ajutorul bănesc pentru a-i asigura viitorul. El încuviinţă şi vreme de veacuri aceasta a fost una din mănăstirile cele mai însemnate ale cetății Constantinopol.

Însă dincolo de avuții și vrednicii, în inima sfintei Irina ardea dorul lepădării de cele lumești și dăruirii întru totul celor dumnezeiești. Astfel, în ultimii ani ai vieții sale, primi îngăduița bunului împărat Ioan de a îmbrăca haina monahală cu numele Xenia.

Ultimele zile ale vieții sale și le petrecu într-o mănăstire din Vithinia aflată în Asia Mică. Iar trupul ei fu adus înapoi la Constantinpol spre a odihni în Mănăstirea Pantocratorului ctitorită de dânsa.

Împăratul Ioan rămase credincios bunei și evlavioasei sale soții, neprimind a se mai căsători după moartea ei.

La scurtă vreme după aceea, la 8 aprilie 1143, își dădu sufletul în mâinile Domnului, fiind înmormântat alături de soția sa.

În marea biserică a Sfintei Sofia din Constantinopol se află o minunată icoană în mozaic înfăţişând pe sfinții împărați Ioan al II-lea Comnenul şi Irina stând de-o parte şi de alta a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus. Împăratul Ioan ţine în mâini o pungă cu bani ca mărturie a dărniciei sale faţă de Biserică.

+ * + * +

Viața Sfinților Împărați Ioan și Irina poate fi aflată în cartea:

Sfinti casatoriti

Sursa: http://sfintisiicoane.wordpress.com



Sursa: http://acvila30.ro/13-august-sfintii-imparati-ioan-comnenul-si-irina-constantinopol-si-ucraina/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *